Poezii

 Lupul de stepă

Stăteam în genunchi pe coji de nucă
Într-un colţ uitat de lume
Acolo unde mă lepădase Domnul cândva
Şi strigam spre ceruri:
Ia- mă, Doamne, la tine, că nu mai pot.
Ce linişte…
Iar apoi strigam din nou:
Fă-mă, Doamne, lup, să muşc beregata căprioarei
Sau fă-mă căprioară, să pasc iarba verde de primăvară
Sau fă-mă iarbă, să mă foşnească vântul
Sau fă-mă pământ, să tac.
I-am auzit glasul răbufnind în mine:
Dar tu, tu ce  ai fãcut, ca să meriţi să vii la mine?!
M-am rugat, Doamne!
Nu e de ajuns.
Ţi-am îndeplinit toate poruncile, Doamne!
Nu e de ajuns.
Trăiesc, Doamne!
Nu e de ajuns!!!
Şi-atunci am spart oglinda.
Un lup de stepă îmi rânjea multiplicat în zeci de cioburi.

***

H

Umbre cu ochii deschişi, imobile,
Zăcând pe ziduri surpate,
Dacă va mai fi vreun zid,
Dacă va mai fi cineva care să vadă vreun zid.
Umbre cu priviri uimite bântuite de gândaci
Zbierând sentimente,
Dacă va mai fi vreun sentiment,
Dacă va mai fi cineva care să vadă vreun sentiment.
Umbre  înfometate uitate de timp,
Dacă va mai fi vreun timp,
Dacă va mai fi cineva ca să vadă prin timp.
Umbrele cu ochii deschişi
Acuză şi blestemă
Zeii ce-au coborât din cer şi-au izbucnit din pământ
Ciupercile halucinogene.
Dacă va mai fi vreun zeu.
Dacă va mai fi cineva ca să vadă vreun zeu.

***

King Lizard

Priveşte-l pe Jim Morrison.
El este de cealaltă parte.
El a sfărâmat toate porţile
Şi a ajuns acolo, în partea întunecată
A lui însuşi.
Priveşte-l pe Jim Morrison
Călărind furtuna,
Strivind şerpii pe care el i-a născut.
Iată-l pe Regele Şopârlă
Cum se ascunde sub pielea lui de şopârlă
El este labirintul şi minciuna şi moartea
Iubita lui este în fiecare zi alta.
În fiecare noapte altă iubită
Geme în extaz şi zgârie
Pielea aceea de şopârlă.
Priveşte-l pe Jim Morrison
Privindu-se în apele lacului fără margini.
Ascultă-l pe Jim Morrison
Şi roagă-te să nu fi murit.

***

Cosmonautul

Cosmonautul urca in racheta si pleaca in Cosmos
E meseria lui
Sa iasa din planeta si sa se uite la noi de sus
Acolo sta intr-o statie spatiala orbitala
E meseria lui sa faca experimente stiintifice
Si pluteste la gravitatie zero
E meseria lui si asta
Cand va reveni pe Pamant
El ne va explica multe din enigmele Universului
E meseria lui
Noi vom intelege
E meseria noastra sa intelegem
Reporteri il vor intervieva
Si el va da raspunsuri
Va aparea in toate ziarele
Cu fotografii si articole de ziar
Fetele vor cadea la picioarele lui
E meseria lui si asta
Sa faca fetele fericite
E bine sa fii cosmonaut in zilele noastre
Ma gandeam asezandu-ma la masa de scris.

***
S.E.T.I.

Universul e un intuneric mare
Dar in partea mea de intuneric e mai multa lumina
Nu sunt SETI sa caut dupa extraterestri
Pentru ca stiu ca daca ii caut ii voi gasi in mod necesar
Si nu este sigur daca ei nu vor fi mai inteligenti si mai buni la suflet decat noi, Pamantenii.

***

Intuneric

Am descoperit un camp petrolifer ce continea poezie
Am sondat in adancimi nestiute
L-am scos la suprafata
L-am transformat
L-am rafinat pentru voi
Biet sondor de adancimi este poetul
Sper sa ajunga pentru toti ceea ce am scos la suprafata
Ca sa va mearga masinile mai bine
Consumati poezie
Ca sa lumineze lampile
Consumati poezie
Eu am facut asta pentru voi
Voi ce o sa faceti pentru mine?
Voi sa imi spuneti cand aveti destul
Ca la poker
In intuneric statea ascunsa poezia
Sub filoanele aurifere
Pana am scos-o la suprafata
Este asta poezie?
Orasul Luminii, naste poezie
Orasul intunericului scrie poezie
Cum poti scoate poezie din adancimi mari si abisale?
Campul e bogat in poezie
Poate intr-o zi filonul va seca
Si poetul va iesi la pensie
Murdar si satul de atata poezie
Dar cum sa fac, cum sa fac sa nu distrug Civilizatia Luminii?
Copilul meu, tu vei vedea Lumina
Canta Led Zeppelin.

***

Omul cubic

Ma simt inclus de ceva
De o burta cubica ce ma digera
Noaptea, cand dorm, burta ma digera
Dimineata, cand ma trezesc
Parca sunt intr-o celula de-a fiintei cubice
Sangele ei ma poarta prin trupul ei
Prin vene si artere paralelipipedice
Voi ajunge probabil in capul fiintei cubice
Si, daca are ochi, voi vedea lumina
Sau are sa ma planga in afara
Poate voi ajunge in creierul fiintei care m-a mancat
Si atunci imi voi schimba gandurile
Si voi incepe sa gandesc asemeni fiintei cubice
Devenind un om cubic.

***

Univers

Universul acesta s-a mai intamplat odata
Este repetitiv si predictibil tot ce se intampla
Parca e un produs frumos impachetat facut pe banda rulanta
Din cand in cand apare cate un Mesia
Ca un factor aleator, combinativ
Care nu poate fi explicat predictiv
Sa avem grija de acest Mesia
Sa nu il multiplice cineva
Si apoi sa il impacheteze
Si sa ni-l vanda
Ca pe un kitch,
Cadou de Craciun.

***

Sunt pregatit

M-am pregatit pentru viata: m-am spalat, m-am parfumat, m-am imbracat frumos.
M-am pregatit pentru dragoste: m-am spalat, m-am parfumat si m-am imbracat frumos.
M-am pregatit pentru moarte: m-am spalat, m-am parfumat si m-am imbracat frumos.

***

Singularitate

Exista o cauza in Univers
O singularitate exista in Cosmos
Un motor prim
Miscat-nemiscat
Cine a fost singur la inceput
Ce stea, ce fiinta, ce obiect
Ce entitate
Acela este Dumnezeu
Si nu mai vrea sa fie singur
In acest Univers multidimensional
In acest Cosmos populat cu fiinte senzitive.

***

Timp in spatiu

Spatiul este viitorul Timpului
Intai ai fost tu, fiinta aceasta robotica
Ce si-a facut casa cu mainile
Din orice lemn de copac
Din orice piatra necuvantatoare
Te-ai inchis pe tine in tine
Fiinta provenita din Timp ce se ascunde pe sine de sine
Spatiul este hiperspatiu, cyberspatiu si spatiul meu intim, spatiul meu de joaca
Timpul e fluviu, cum sa intre tot in spatiu?
Universul e o biblioteca
Orasul e populat cu fiinte, masini si roboti
Si eu exist in aceasta Entitate
In camera cubica
Usi si ferestre
Ca niste ochi sorbind lumina-ferestrele
Ca niste guri mancand oamenii-usile
Unind sau separand unele spatii de altele
Unele timpuri de altele
Aici poti sa iti faci casa
Dar sa lasi o fereastra deschisa catre Timp
O usa deschisa catre galaxie
Fiintele, masinile. robotii iti vor fi recunoscatori.

***

Gustos-delicios

Viermele mananca marul
Pasarea mananca viermele
Omul mananca pasarea
Lupul mananca omul
Planeta mananca lupul
Galaxia mananca planeta
Universul mananca galaxia.

***

Culori

Sunt versuri ce suna din coada
Cuvintele parca se-nnoada
Sunt versuri ce suna din flinta
Cuvinte privesc in oglinda

Sunt versuri ce vin din adancuri
Cuvintele curg randuri-randuri
Oglinda se sparge-mpuscata
Cuvintele merg in armata

Cuvintele ies din transee
Cuvintele nasc curcubee
Poeme pictate-n culori
Din versuri ce au gust de flori

Iubita mea vino degraba
Iubirea s-o cant cu o spada
Cuvintele stau intr-o dunga
Si calda e vara si lunga.

***

Trei stele

Deasupra mea sunt trei stele echidistante, coliniare
Care ma indeamna sa gandesc mai logic, mai matematic
Care imi dau o directie de mers,
Un sens.

***

Inima

In trupul meu bate o inima
Tic-tac face, ca un ceas desteptator
Nu stiu cand se va opri, oprind o bucata de timp in secunda
Nu stiu cand va trezi pe cineva si nici pe cine va trezi
In trupul meu bate o inima ca un ceas cu alarma.

***

Macro-uri

Invata de la Geea sa stai ca un copac
Invata de la Soare cu mingia sa te joci
Invata din Lumina culorile sa vezi
Invata de la Apa sa curgi ca un parau
Invata de la Aer sa zbori cu aripi noi
Invata Energie sa stii ca sa te misti
Invata de la Stele caci creier tu le faci
Invata o Masina cu care sa lucrezi
Invata de la Spatiu tangente lumi sa faci
Invata sa simti Timpul: copil, tanar, batran
Invata tot Realul, sa nu subestimezi.

***

Gandacul de bucatarie

Gandacul venea si ma vizita periodic
De cate ori venea eu il loveam cu papucul si il omoram
Dar el revenea periodic
Vizitele lui erau ciudate
Uneori imi producea frica
Precis avea sa imi spuna ceva
Si de aceea tot revenea din moartea in care il alungam
Mie mi se parea dezgustator
Odata mi s-a bagat in pat
M-am trezit dimineata cu el in pat
Si, ca de obicei, l-am omorat
Pe zi ce trecea devenea o parte din mine
Gandacul acela era constiinta mea
In fiecare zi ma omoram singur.

***

Doi

Sarutul tau pe sarutul meu
Mangaierea mea pe mangaierea ta
Fotografia noastra impreuna pe plaja, la mare
Tu, cu ochii privind spre orizont
Mana ta in mana mea
Si soaptele din acel pat de hotel
Si soarele in care ne-am ascuns amandoi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 Buna dimineata, dragi internauti! Va recomand sa va uitati la meciurile de la Campionatul Mondial 2026 din America de Nord, eu ma uit in fi...